Hincapie a încercat să dea lovitura

Redactor:
Marius Hutu
Hincapie a încercat să dea lovitura
  • Publicat:
  • Actualizat:




Serguei Ivanov (Team Katusha) a câștigat azi etapa a 14-a a Turului Franței, disputată între Colnar și Besancon (199 km), reușind să se desprindă singur dintr-un grup de 12 evadați cu aproximativ 15 km înainte de final. Rusul a obținut al doilea succes de etapă în Turul Franței, precedenta victorie datând din urmă cu opt ani. El a sosit cu un avantaj de peste 5 minute în fața plutonului.


Etapa a fost însă vizibil impulsionată de americanul George Hincapie (Team Coulumbia), care a fost o bună perioadă tricou galben virtual. Fostul om de bază al lui Lance Armstrong, pe care l-a ajutat să obțină cele șapte titluri în Turul Franței, a ratat pe final  pentru doar cinci secunde posibilitatea de a urca în fruntea clasamentului general. Roberto Nocentini a rămas cu tricoul galben, dar Hincapie a urcat pe locul 2, retrogradându-i cu câte o poziție pe Contador și Armstrong.

De mâine, Turul Franței intră în Munții Alpi, astfel că este de așteptat ca la rampă să iasă marii favoriți. Etapa a 15-a se încheie cu o cățărare de categoria întâi la Verbier. Probabil astăzi va fi ultima zi în galben pentru Nocentini.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×